Adresa: Str. Independentei, nr. 105 – 106
Tel/Fax: 0246/212388 – 0246/212381 int 105
E-mail: [email protected]

Incepand cu data de 01.01.2007, data aderarii la Uniunea Europeana, Romania aplica prevederile regulamentelor comunitare in domeniul coordonarii sistemelor de securitate sociala, si anume Regulamentul (CEE) nr. 1408/1971 referitor la aplicarea sistemelor de securitate sociala salariatilor, lucratorilor independenti si membrilor familiilor acestora, care se deplaseaza in interiorul comunitatii si Regulamentul nr. 574/1972 care stabileşte modalitatile de aplicare a Regulamentului nr. 1408/1971.

 Aceste instrumente juridice prevad ca persoanele care au lucrat in mai multe state membre ale UE, in vederea acordarii drepturilor de pensie institutiile competente din tarile respective vor avea in vedere aplicarea propriei legislatii. Ca urmare, daca o persoana a lucrat in Romania si in alta tara din Uniunea Europeana, aceasta  va putea solicita acordarea drepturilor de pensie, in cazul indeplinirii conditiilor privind varsta de pensionare si stagiul de cotizare prevăzute in legislatia din domeniul asigurarilor sociale din aceste doua state. Astfel se va adresa cu o cerere casei teritoriale de pensii din raza de domiciliu, anexand si documentele din care sa rezulte faptul ca a fost asigurat in cealalalta tara. Casa teritoriala de pensii din tara de domiciliu sau de resedinta va comunica prin intermediul formularelor europene de legatura cu institutiile competente din cealalata tara, fiecare din aceste institutii avand obligatia de a analiza documentele transmise, urmand sa se emita cate o decizie (de admitere sau respingere) a cererii de pensie. Fiecare dintre legislatii prevede o anumita varsta de pensionare si un stagiu minim de cotizare, astfel prin totalizarea perioadelor de asigurare realizate in ambele tari se poate constata daca este indeplinita conditia referitoare la realizarea perioadei minime de cotizare pentru care institutia competenta poate acorda o pensie.

Pensia va fi calculata cu respectarea principiului pro rata temporis (proportional cu perioada de asigurare), deci persoana vizata va primi cate o pensie, calculata proportional, acordata de fiecare din cele doua state europene.